Copilul din mine…

In timp ce mergeam pe strada zilele trecute ma gandeam la cum am ajuns eu sa lucrez cu copiii…

Cred ca nimic nu e intamplator, totul se intampla la momentul potrivit.

Acum un an, in luna septembrie, inceputul lui octombrie, intr-o zi de joi, am luat hotararea sa ma inscriu la modulul de pshiopedagogie.

Eram satula si plictisita de cucoane cu aere de dive, de femei frustrate ce isi doreau sa le fac rochii care sa le transforme in Cenusarese. Nu sunt chirurg si nici psiholog… asa ca luasem o pauza de la atelierul vestimentar…

In ziua de joi am dat niste telefoane sa aflu unde se fac aceste cursuri, aflasem ca a doua zi, vineri, era ultima zi de inscrieri la facultate.

M-am dat peste cap sa imi fac dosarul de inscriere dar am constatat ca imi lipsea diploma de la facultate… ca uitasem sa o ridic de ani buni πŸ˜€

01

Vineri dimineata, pe o ploaie torentiala, am fugit la vechea facultate sa imi ridic diploma, cand colo aflu ca din toata promotia mea sunt singura fara fotografie πŸ˜€ m-au trecut toate transpiratiile cand doamna de acolo mi-a spus sa merg sa imi fac poza lipsa.

Mi-am luat dosarul si am fugit prin ploaie. In timp ce alergam de nebuna ma gandeam ce ironica e viata cu mine… eu, Diana-Ribana, cu mii de fotografii, cu zeci de shooting-uri, sa nu am eu o amarata de fotografie pentru o diploma?

Momentul in care apreciezi toateee fotografiile din lume :)))

Am ras de una singura in ploaie, am ajuns la fotograf uda ca “matza ploata” πŸ˜› Am tras un zambet tamp si fuga cu pozele la facultate, m-am inscris in ultimele minute, chiar inainte sa se termine programul la secretariatul facultatii.

02

Simteam ca o sa ma astepte noi aventuri, simteam ca parca e ultimul lucru pe care trebuie sa il fac!

A fost un feeling foarte puternic si totodata o mare frica.

Mi-au placut foarte mult cursurile, intdeauna am avut senzatia ca parca le mai facusem, aveam impresia ca mai citisem acele cursuri, un deja vu.

Am avut parte de profesori minunati, care m-au inspirat si care mi-au dat incredere ca ceea ce urma era pentru mine.

03

Inca nu imi vine sa cred cum mi s-a schimbat viata, cum eu am ajuns in locul in care imi place cel mai mult. In locul unde aud rasete, unde aud cele mai sincere ganduri si iubire neconditionata. In locul unde orice poveste poate avea final fericit, unde eu am puterea sa conturez oameni mici.

Cred ca am fost nascuta sa am grija de copii, nu am crescut, am voce de copil si la 31 ani, sunt optimista si ador sa rad, un adult cu suflet de copil.

De cand fac “Atelierul de creat povesti” la teatrul Gong invat, ma descopar in permanenta, cresc alaturi de micutii oameni.

Nu trebuie sa mai fug de copilul din mine… trebuie doar sa il las la vedere πŸ™‚

Va astept la atelierele de creatie si de spus povesti, povesti cu final fericit!

Kisses :*

Diana Ribana for Kids

04 05

Spune-ti parerea:

comentarii

2 Comments

  1. Succes Diana!

  2. Minunat Diana!!Munca cu copiii e CEA mai frumoasa!

Leave Your Reply